Un altfel de alfabet

A(mor)
Si cu focul bland din glasu-ti tu ma dori si ma cutremuri,
De imi pare o poveste de amor din alte vremuri;
Visurile tale toate, ochiul tau atat de tristu-i,
Cu-ale lui umed-adancime toata mintea mea o mistui…
B(lestem)
Puteam numiri defaimatoare
In gandul meu sa-ti iscodesc,
Si te uram cu-nversunare,
Te blestemam, caci te iubesc.
C(hemare)
Te pleaca iar zambind peste-a mea fata,
A ta iubire c-un suspin arat-o, […]
Sa simt fiorii strangerii in brate
Pe veci pierduto, vecinic adorato!
D(or)
Si inima aceea, ce geme de durere,
Si sufletul acela, ce canta amortit,
E inima mea trista, ce n-are mangaiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemarginit.
F(emeie)
Cu zambetul tau dulce tu mangai ochii mei,
Femeie intre stele si stea intre femei
Si intorcandu-ti fata spre umarul tau stang,
In ochii fericirii ma uit pierdut si plang.
I(ubire)
Caci te iubesc, copila, ca zmeul nemurirea,
Ca preotul altarul, ca spaima un azil;
Ca sceptrul mana blanda, ca vulturul marirea,
Ca visul pe-un copil.
I(ertare)
Sterge-ti ochii, nu mai plange!… A fost cruda-nvinuirea,
A fost cruda si nedreapta, fara razem, fara fond,
Suflete! de-ai fi chiar demon, tu esti sfanta prin iubire,
Si ador acest demon cu ochi mari, si parul blond.
L(acrimi)
Cand voi muri, iubito, la crestet sa nu-mi plangi;
Din teiul sfant si dulce o ramura sa frangi
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi.
L(una)
Peste cate mii de valuri stapanirea ta strabate,
Cand plutesti pe miscatoarea marilor singuratate,
Si pe toti ce-n asta lume sunt supusi puterii sortii
Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii!
M(elancolie)
Afara-i toamna, frunza-mprastiata,
Iar vantul svarla-n geamuri grele picuri;
Si tu citesti din roase plicuri
Si intr-un ceas gandesti la viata toata.
N(aluca)
A fi? Nebunie si trista si goala;
Urechea te minte si ochiul te-nsala;
Ce-un secol ne zice ceilalti o deszic
Decat un vis sarbad, mai bine nimic.
O(ameni)
Tu vrei un om sa te socoti
Cu ei sa te asemeni?
Dar piara oamenii cu toti,
S-ar naste iarasi oameni.
R(epreos)
Cand e o-namorare de tot ce e al tau,
De-un zambet, de-un cutremur, de bine si de rau,
Cand esti enigma insasi a vietii mele-ntregi…
Azi vad din a ta vorba ca nu ma intelegi!
S(inguratate)
Departe sunt de tine si singur langa foc,
Petrec in minte viata-mi lipsita de noroc.
Optzeci de ani imi pare in lume c-am trait,
Ca sunt batran ca iarna, ca tu vei fi murit.
T(aina)
Si mis- draga mie insami pentru ca-i sunt draga lui
Gura tu! invata minte, nu ma spune nimanui,
Nici chiar lui, cand vine noaptea langa patul meu tiptil,
Doritor ca o femeie si viclean ca un copil!
U(itare)
Sa cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-as cere doar pe tine, dar nu mai esti a ta;
Nu floarea vestejita din parul tau balai,
Caci singura mea ruga-i uitarii sa ma dai.
V(ersuri)
De-oi urma sa scriu in versuri, teama mi-e ca nu cumva
Oamenii din ziua de-astazi sa ma-nceap-a lauda.
Daca port cu usurinta si cu zambet a lor ura,
Laudele lor desigur m-ar mahni peste masura.
V(is)
Da… visam odinioara pe acea ce m-ar iubi,
Cand as sta pierdut pe ganduri, peste umar mi-ar privi,
As simti-o ca-i aproape si ar sti c-o inteleg…
Din sarmana noastra viata, am dura roman intreg…